Sistemul de asistență socială al unui stat are drept obiectiv principal asigurarea menținerii demnității umane și a unui nivel de trai decent pentru acei membri ai societății care, din diverse motive, sunt vulnerabili social și economic, în sensul că nu își pot asigura singuri mijloacele de existență. În România, funcționarea sistemului de asistență socială este reglementată prin Legea 292 din 2011, însă aceasta nu cuprinde niciun fel de prevederi vizând asigurarea de consiliere independentă și gratuită în materie de îndatorare, o situație regretabilă în condițiile în care acest tip de consiliere poate reprezenta o necesitate acută a persoanelor vulnerabile vizate de sistemul de asistență socială.
Persoanele vulnerabile social și economic, care constituie ținta sistemului de asistență socială, provin din diverse categorii, în funcție de dificultățile aflate la baza situației de vulnerabilitate. Aceste categorii includ, printre altele, persoane vârstnice, familii monoparentale, persoane aflate în imposibilitatea de a-și găsi un loc de muncă, persoane a căror capacitate de muncă a fost afectată parțial sau total, tineri instituționalizați, persoane cu dizabilități, persoane cu adicții, persoane care trăiesc la limita sărăciei și persoane cu risc de excluziune socială. Pentru mulți dintre aceștia, profesioniștii din sistemul de asistență socială sunt singurii reprezentanți ai autorităților în care au încredere. Ținând cont de acest aspect, ar fi oportun ca și consilierea în materie de îndatorare să fie asigurată, pentru persoanele vulnerabile, tot de acești asistenți sociali, însă acestora le lipsesc competențele specifice care să le permită să ofere astfel de servicii. Mai mult, formarea competențelor necesare în acest domeniu este îngreunată de faptul că, în România, profesia de consilier în materie de datorii nu există oficial și, deci, nu este nici reglementată.
În momentul de față există o prăpastie considerabilă între nevoia de a asigura consiliere în materie de datorii persoanelor vulnerabile cuprinse în sistemul de asistență socială și posibilitățile reale de a oferi acest tip de consiliere în mod organizat și profesionist. Concret, consilierea în materie de îndatorare este o mare necunoscută în România, iar lipsa ei în sistemul de asistență socială este o lacună cu atât mai gravă cu cât beneficiarii serviciilor de asistență socială prezintă cel mai mare risc de îndatorare, supra-îndatorare, și, în cele din urmă, sărăcie si excluziune socială.
Indiferent de natura dificultăților care atrag după sine necesitatea intervenției sistemului de asistență socială, aceasta trebuie să se desfășoare după câteva principii esențiale, printre care:
- Respectarea demnității umane;
- Abordarea individuală;
- Respectarea dreptului la autodeterminare;
- Activizarea.
Serviciile de asistență socială, independent de beneficiarii cărora li se adresează, trebuie să păstreze un caracter proactiv, abordând într-o manieră integrată toate nevoile persoanelor respective în relație cu situația socio-economică, starea de sănătate, nivelul de educație și mediul de viață, iar consilierea în materie de îndatorare, desfășurată corect, ar răspunde atât unor necesități de ordin economic, cât și unora de ordin psihologic și emoțional, în contextul în care vulnerabilitatea economică atrage după sine un nivel ridicat de stres și poate reprezenta o adevărată traumă.
Măsurile cuprinse în serviciile de asistență socială au drept obiectiv atât aspecte economice, respectiv prevenirea sărăciei, cât și aspecte socio-umane, respectiv combaterea riscului de excluziune socială. Aceste măsuri sunt luate la nivel de țară de către organele statului și realizate prin politici publice care:
- asigură accesul persoanelor vulnerabile la unele drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la locuință, la asistență socială și medicală, la educație și la loc de muncă;
- instituie măsuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor, familiilor și grupurilor defavorizate.
Toate acestea trebuie însă completate cu asigurarea accesului la consiliere independentă și gratuită care să îi ajute pe beneficiarii sistemului de asistență socială să evite situațiile de supra-îndatorare, sau să le soluționeze constructiv atunci când totuși apar.